INPhotography.ro

Despre tipărire

Cum sunt realizate printurile INPhotography — tehnologie giclée, hârtie de arhivă, calibrare color și verificare manuală.

Lucrări selectate, tipărite la cerere pe hârtie fine-art de arhivă, cu cerneluri pigmentare rezistente în timp.

Formate și materiale

Ediții disponibile

Open Edition — disponibile permanent, fără numerotare. Se tipăresc la comandă în formatul ales.

Limited Edition — serii numerotate (5–25 exemplare), semnate manual și cu certificat de autenticitate. Odată epuizate, lucrarea nu se mai retipărește în acel format.


Fiecare print INPhotography este realizat la cerere, cu atenție la calitate de galerie.

Tehnologie giclée Imprimare cu cerneluri pigmentare pe imprimante profesionale calibrate, nu print fotografic clasic de consum. Cerneala este absorbită în structura hârtiei, nu așezată la suprafață.

Hârtie de arhivă Bumbac 100% sau alfa-celuloză fără acid, neutră la pH, fără agenți de albire optică. Suporturi alese pentru durabilitate și redare fidelă a tonurilor.

Durabilitate Peste 100 de ani de stabilitate a culorii la lumină indirectă, în condiții normale de expunere (estimare oferită de producătorii de cerneală pigmentară).

Calibrare color Fiecare print este verificat pe un monitor calibrat hardware, cu profile ICC dedicate hârtiei alese, pentru fidelitate maximă față de viziunea originală.

Verificare manuală Fiecare exemplar este inspectat înainte de livrare; cele cu defecte sunt scoase din lot.

Test print La cerere, pot oferi un test print (A4 sau A3, fără ramă) pentru a evalua hârtia și redarea înainte de comanda finală — recomandat în special pentru lucrări de format mare sau pentru proiecte de decorare cu mai multe printuri în aceeași gamă tonală.


← Înapoi la printuri · Solicită ofertă